Electricele Nissan se vând excelent!

Nissan Leaf

Încă o dovadă a succesului mașinilor electrice în Europa vine de la Nissan. Mărturisesc că m-am gândit de două ori dacă să mai public încă un articol despre succesul în vânzări al modelelor electrice și în final am făcut-o din două motive.

Primul și cel mai important motiv este reputația pe care Nissanul Leaf o are printre mașinile electrice. Modelul scoate capul din mulțimea de electrice de pe piață, fiindu-i superior în multe privințe. De la cele aproape 220.000 de unități comercializate de-a lungul celor 5 ani de viață, până la autonomia de aproape 200 km, Leaf a devenit modelul cel mai vânat de proprietarii ecologiști, relaxați și familiști.

Al doilea motiv este valoarea sectaculoasă cu care a crescut cererea de vehicule electrice Nissan: după ce și-au făcut socotelile, japonezii au descoperit un an 2015 cu 45% mai fructuos decât anul precedent. În total, cele două EV-uri Nissan au fost comercializate în 7500 de unități anul trecut, reprezentând 28% din totalul vehiculelor electrice de pe piață.

Nissan e-NV200

Dacă am vorbit despre vedeta Leaf, să menționăm că al doilea model electric oferit de Nissan pe piață este e-NV200. Ambele modele sunt deosebit de economice la rulare, cu costuri de 0.03 €/km în Europa Centrala și de Vest și costuri mai mici de servisare cu până la 40% comparativ cu modelele pe combustibil fosil. Tocmai economia în exploatare, combinată cu taxele minime le fac să fie greu de refuzat pentru companiile și organizațiile din Europa. Cele mai recente exemple sunt compania poștală din Austria, care utilizează 160 de exemplare e-NV200 și care recent a mai comandat încă 100 de unități, și diversele organizații britanice de stat care folosesc 350 de exemplare de Leaf.

 

 

Adaugati comentariu