Ferrari se alătură Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile
ACEA este susţinătorul industriei auto din Europa, reprezentând producătorii de autoturisme, utilitare, camioane şi autobuze cu unităţi de producţie în UE.
Odată cu alăturarea producătorului auto italian de lux, ACEA numără 16 membri: BMW Group, CNH Industrial, DAF Trucks, Daimler, Ferrari, Fiat Chrysler Automobiles, Ford of Europe, Hyundai Motor Europe, Jaguar Land Rover, PSA Group, Renault Group, Toyota Motor Europe, Volkswagen Group, Volvo Cars şi Volvo Grup.
Calitatea de membru al Ferrari a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, după aprobarea obţinută la sfârşitul anului trecut de partea Consiliului de Administraţie al ACEA, care este format din directorii generali ai companiilor sale membre.
În Uniunea Europeană, industria auto este unul dintre principalii angajatori, cu 229 de uzine, în care lucrează peste 3,5 milioane de persoane, adică 11,5% din totalul forţei de muncă din industria prelucrătoare.
Totodata, din taxarea vehiculelor, 428 miliarde euro anual ajung în bugetele ţărilor membre, în timp ce industria auto generează un excedent comercial de 84,4 miliarde euro pentru UE.
Datele ACEA, mai arată că cifra de afaceri generată de industria auto reprezintă peste 7% din PIB-ul Uniunii Europene.
În plus, investiţiile în cercetare au atins, în 2018, 57,4 miliarde euro, ceea ce situează sectorul auto pe prima poziţie ca investiţii în cercetare la nivel european.
Industria auto generează peste 7% din PIB-ul Uniunii Europene, oferind soluţii de mobilitate pentru mai mult de 500 de milioane de cetăţeni europeni.
Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA a realizat un video ce prezintă importanţa industriei auto şi rolul acesteia în economia UE.
CITEŞTE ŞI:
KIA şi Hyundai vor evalua proiectarea automobilelor prin tehnologie VR
Bosch duce utilajele 5G în fruntea clasamentului
Turcia va produce maşini electrice sub marcă proprie, cu design Pininfarina