Volkswagen va decide în 2022 locul în care va construi noua fabrică pentru baterii

Potrivit ministrului ceh al Industriei, Karel Havlicek, Volkswagen AG a amânat decizia privind locul în care va fi construită una dintre cele 6 mari unități de producție a bateriilor pentru mașini electrice, Cehia fiind una dintre locaţiile luate în calcul de grupul auto german.
volkswagen

“S-a presupus că vor decide până la finalul anului, acum au amânat decizia până la mijlocul lui 2022, nu doar în privinţa Cehiei”, a declarat Havlicek pentru Reuters, confirmând informaţiile anterioare date publicităţii de agenţia cehă de presă CTK.

În iulie, Ministerul Industriei de la Praga şi compania de utilităţi CEZ, controlată în proporţie de 70% de statul ceh, au semnat un memorandum referitor la sprijinul acordat proiectului de construire a unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice (gigafactory).

Investiţia în prima fază a proiectului ar putea totaliza peste 50 de miliarde de coroane (2,29 miliarde de dolari) şi ar putea crea 2.300 de noi locuri de muncă, a anunţat ministrul Industriei, Karel Havlicek.

De asemenea, statul ceh caută să atragă un partener din industria auto sau din domeniul producerii de baterii pentru acest proiect, care va avea o capacitate anuală de 40 GWh. Karel Havlicek a declarat că sunt în derulare negocieri cu Volkswagen, care deţine producătorul auto ceh Skoda Auto, şi cu grupul sud-coreean LG.

În martie, Volkswagen AG a anunţat că vrea să construiască şase fabrici de baterii pentru automobile electrice în Europa, până în 2030, în ideea de a-şi asigura aprovizionarea pentru ambiţiile sale în domeniul vehiculelor electrice.

Pe lângă facilitatea de producţie care este în prezent în construcţie în oraşul german Salzgitter, alte cinci fabrici vor fi adăugate, a informat directorul de tehnologie de la Volkswagen, Thomas Schmall. Potrivit planurilor dezvăluite de cel mai mare producător european de automobile, cele şase fabrici vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.

 

CITEȘTE ȘI:

Importanța pieselor de schimb în domeniul auto

Noua anvelopă sport de la Continental începe cu 42 de versiuni, cu dimensiuni între 19 și 23 de inci

 

 

Adaugati comentariu