Cum cresc exporturile industriei auto

Industria auto rămâne unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti, în condiţiile în care generează aproape jumătate din exporturile naţionale.
Samsung

Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), exporturile FOB de maşini şi echipamente pentru transport au însumat, în primele patru luni ale anului, aproximativ 10,73 miliarde de euro, în creştere cu 11,4% comparativ cu perioada similară din 2017.

Din valoarea totală a acestor exporturi, 8,68 mld. euro au fost obţinute în relaţia cu Uniunea Europeană, în creştere cu 12,2% faţă de rezultatul înregistrat în intervalul ianuarie – martie 2017.

Conform INS, în perioada analizată, exporturilor industriei auto au avut o pondere de 48,3% în totalul exportului naţional, de 22,2 mld. euro.

În acelaşi timp, importurile CIF de maşini şi echipamente pentru transport au înregistrat o valoare de 9,7 mld. euro, în creştere cu 10,8% faţă de perioada similară din 2017. Din totalul acestor importuri, 7,7 mld. euro au fost bunuri aduse din Uniunea Europeană.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că importurile realizate de industria auto au avut o pondere de 37,3% în totalul importurilor naţionale, de 25,95 mld. euro.

În aceste condiţii, pe grupa de produse „maşini şi echipamente pentru transport”, România a înregistrat un surplus al balanţei comerciale de 1,05 mld. euro.

Ponderea, în total, a exporturilor realizate de industria auto în primele patru luni din 2018, de 48,3%, este uşor mai ridicată decât cea înregistrată pe parcursul anului trecut, de 46,4%. Astfel, în condiţiile în care exporturile FOB au însumat, anul trecut, 62,64 miliarde de euro, cele realizate pe segmentul maşinilor şi mijloacelor de transport au reprezentat 29 de miliarde de euro.

În acelaşi timp, importurile (la preţuri CIF) realizate de companiile din industria auto au avut o pondere, anul trecut, de 37,3%, similară cu valoarea înregistrată în primele 4 luni din 2018. Raportat la un total de 75,6 miliarde de euro, rezultă că importurile de anul trecut au însumat 28 miliarde de euro.

Astfel, în 2017, la nivelul industriei auto, balanţa comercială a înregistrat un surplus de 1 mld. de euro.

Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.

 

 

Adaugati comentariu