Ford adoptă măsuri fără precedent în Europa

Costructorul auto american Ford, prezent în România cu o fabrica de la Craiova, va adopta o serie de măsuri decisive pentru relansarea operaţiunilor şi atingerea unei marje de profit de 6% în Europa. 

Astfel, în conformitate cu planul de restructurare, compania va încerca să iasă de pe segmentul multivan, va înceta să mai producă transmisii automate la Bordeaux (Franţa), îşi va revizui operaţiunile din Rusia şi va uni cartierele generale ale Ford UK şi Ford Credit la Dunton, Essex, Marea Britanie.

„Luăm măsuri decisive pentru a transforma operaţiunile Ford din Europa”, a declarat vicepreşedintele pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Steven Armstrong, citat de Reuters.

Acesta a subliniat că au fost demarate negocieri pentru a fi oprită producţia modelului C-Max la uzina de la Saarlouis, unde lucrează 6.190 de angajaţi. De asemenea, sunt  examinate mai multe opţiuni pentru restructurarea societăţii mixte Ford Sollers din Rusia, o decizie în acest sens fiind aşteptată în al doilea trimestru.

Armstrong nu a dorit să avanseze o cifră exactă cu privire la numărul locurilor de muncă ce vor fi eliminate, înaintea negocierilor cu sindicatele, însă a apreciat că va fi vorba de „mai multe mii”.

Constructorul auto american şi-a propus să realizeze o marjă de profit de 6% în Europa. În schimb, în trimestrul al treilea al anului trecut, divizia Europe, care are 53.000 de angajaţi, a înregistrat pierderi de 245 milioane de euro, echivalentul unei marje negative de profit operaţional de 3,3%.

În anul 2017, în România, a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

 

Adaugati comentariu