Noul Robot Colaborativ din Schaeffler România

Lumea este în schimbare: digitalizare, concepte noi de mobilitate, automatizare, robotizare. La Schaeffler România, ceea ce a fost doar o idee acum câţiva ani, se transformă încet într-o realitate tot mai răspândită, deschizând posibilităţi nebănuite în diverse sfere ale industriei.

Schaeffler aduce o contribuţie majoră la această transformare a viitorului prin intermediul soluţiilor, sistemelor şi conceptelor pe care le dezvolta şi le implementează în zonele de producţie din fabricile sale. Astfel, cu multă perseverenţă şi ambiţie, o idee a fost transformată într-o poveste de succes de către echipa Industrial Engineering împreună cu echipa segmentului A prin implementarea primului robot colaborativ în fabrica din Braşov, un proiect de succes care va fi preluat şi de alte fabrici din grup.

Schaeffler Braşov: iulie 2018 – segment P11

Primul robot colaborativ tip UR10 implementat în fabrica din Braşov încarcă utilajul de frezare. Pe lângă necesitatea preluării şi executării sarcinilor repetitive, complexe, decizia implementării robotului colaborativ a avut la bază şi raţiuni economice, raportate la costurile forţei de muncă: abordarea automatizată este mai sustenabilă în cazul unei producţii în serie.

Operatorul îi setează robotului o autonomie de 4 ore la încărcarea pieselor iar sistemul lucrează în tot acest timp fără întreruperi, permiţându-i muncitorului să se concentreze pe sarcini care necesită atenţie şi touch uman. La descărcarea pieselor, autonomia setată utilajului este de 1 oră: astfel se poate realiza un control riguros al pieselor iar numărul de rebuturi poate fi mult mai uşor prevenit.

În condiţiile unei lupte acerbe duse pe piaţa forţei de muncă, avantajul acestei automatizări este acela de a aduce un plus de valoare care nu poate fi contestat: modificarea producţiei rapid, fără întreruperea fluxului şi a liniei deservite de către robot.

Însă acest lucru aduce o altă provocare departamentului de resurse umane: îmbunătăţirea portofoliului său cu specialişti în automatică şi mecatronică, deoarece toate acestea arată ca soluţiile şi noile concepte de automatizare vor continua să fie necesare şi în viitor.

 

Adaugati comentariu