Volvo cu motoare Mercedes? Șeful Geely plănuiește o alianță surpriză

Mercedes ar putea furniza motoare suedezilor de la Volvo. Președintele grupului Geely, Li Shufu, este principalul acționar la Daimler și plănuiește o alianță total neașteptată. Publicația germană Manager Magazin susține că acesta intenționează să realizeze un parteneriat Mercedes-Volvo.
Mercedes Volvo

Parteneriatul ar putea implica și achiziționarea de către Daimler a unor acțiuni Volvo, pe care Geely le deține la ora actuală. Acesta ar viza și dezvoltarea comună a unor tehnologii, iar Daimler ar furniza motoare și piese constructorului suedez.

“Vrem o alianță din care ambii parteneri să aibă de câștigat”, au reacționat șefii de la Mercedes, scrie Carscoops. “Oferind tehnologia noastră companiilor Volvo și Geely nu ne aduce niciun beneficiu.” CEO-ul Daimler, Dieter Zetsche, s-a întâlnit de curând cu Li Shufu, iar surse din interior susțin că în discuție, a fost adus și o posibilă alianță Daimler-Volvo.

Parteneriatul tehnologic deja semnat de Daimler și Geely presupune dezvoltarea unei platforme pentru vehicule electrice, scrie Manager Magazin. Reuters i-a contactat pe reprezentanții constructorilor auto premium. Volvo a refuzat să comenteze informațiile, în timp ce Daimler a infirmat categoric zvonurile: “Sunt pure speculații pe care nu le comentăm.”

Dar Li Shufu are planuri mari. Asiaticul a achiziționat acțiuni la Daimler în valoare de 9 miliarde de dolari, ceea ce îi asigură 9,69% din concernul german. Omul de afaceri chinez pune astfel la cale fondarea unui gigant în domeniul tehnologiei, care să domine piața vehiculelor electrice și a rulării autonome. “Alianțele și fuzionările sunt cea mai bună modalitate de a rămâne în acest business”, crede Li Shufu, care are de gând să pornească războiul împotriva rivalilor Tesla și Uber.

Geely a cumpărat Volo pentru 1,8 miliarde de dolari în 2010, dar deține și o parte importantă a companiei britanice Lotus. Compania chineză a avut în plan și achiziționarea unor acțiuni BMW și Fiat Chrysler Automobiles.

Sursă foto: Auto motor und sport.

Adaugati comentariu