Fondată în 1939, uzina Michelin Victoria aniversează 80 de ani

Anul acesta, uzina Michelin Victoria împlineşte 80 de ani. Cu un parcurs presărat de schimbări impresionante, a fost preluată de Michelin în 2001, care a dus transformările mai departe, continuând povestea cu mai multă forţă şi mai multe realizări.
michelin

La fabrica Victoria din Floreşti (jud. Prahova), lucrează în prezent 1.450 de angajaţi, care produc o gamă largă de produse, în peste 400 de dimensiuni, precum anvelope pentru autoturisme şi camionete, amestecuri, ţesături metalice, produse din cauciuc pentru producţia anvelopelor; roata flexibilă Acorus (flanşe protecţie cauciuc); anvelope pentru autoturisme şi camionete de 14”- 20”.

“Încercările, dar şi realizările au fost numeroase şi variate, iar drumul presărat cu provocări care au dus la formarea unei echipe puternice şi competente şi la obţinerea unor rezultate remarcabile.

Uzina Michelin Victoria este astăzi recunoscută la nivel local, regional şi european, exportând 90% din produse”, subliniază Felix Oanţă, directorul general al uzinei Michelin Victoria.

Repere istorice

1961 – 1970

Foto: Michelin România

O decadă de avânt pentru industria românească, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român: construcţia autostrăzii Bucureşti-Piteşti, lansarea primului autoturism românesc – Dacia 1100, echipat cu anvelopa radială 145-SR-15 realizată la uzina Victoria.
În 1962, împreună cu Pirelli şi David Bridge se construieşte secţia Auto-Moto-Velo.
În 1963, anvelopele de la Floreşti sunt exportate, în premieră, către Finlanda, Cipru, Grecia, Africa şi Thailanda. La sfârşitul anilor ’70, uzina ajunge la o producţie de 1 milion de anvelope – velo, moto, turism, camion, tractor şi agricole.

1971 – 1980

Foto: Michelin România

Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Transfăgărăşanul şi Porţile de Fier – imaginea României moderne prinde contur pe toate continentele.Industria de anvelope se dezvoltă în ritm alert – începe în 1979 şi producţia de anvelope de camion la uzina de la Zalău. Împreună cu General Tire, se construieşte la Floreşti încă o secţie de producţie şi se lansează secţia de Camere de Aer.
Uzina investeşte în echipamente moderne şi performante – linia de extrudare D3, calandru C2, maşinile de confecţii SPP şi C72, diagonala de gazuit, maşina de uniformitate şi maşina de dezechilibru Hofmann.

1981 – 1990

Foto: Michelin România

Ultimul deceniu de comunism este marcat de demararea proiectului canalului Dunăre-Marea Neagră, de ajungerea primului astronaut român în spaţiu, dar şi de încercări înăbuşite de revoltă împotriva restricţiilor şi privaţiunilor impuse de partidul comunist. Uzina îşi întăreşte grupul tehnic şi intensifică controlul de calitate
pentru a-şi păstra poziţia pe piaţa internă şi externă.
Sunt instalate maşinile de confecţii Marangoni, presele ZTS şi creşte capacitatea de producţie a anvelopelor radiale de camion.

2011 – 2019

2011: Piaţa anvelopelor este într-o continuă schimbare. Anvelopele de dimensiuni mai mari încep să fie cerute de clienţi. Prima anvelopa de 18’’ produsă în Uzina Michelin Victoria.

2012: Cultura securităţii muncii este la fel de importantă ca exigenţele sistemului de calitate impus cu rigoare tuturor gamelor de anvelope. Uzina Michelin Victoria primeşte premiul Michelin Safety Award.

2013: Pentru a răspunde tuturor nevoilor exprimate de clienţii din segmentul nostru de piaţă şi pentru a asiguracompetitivitatea uzinei în regiune, portofoliul de produse Victoria se extinde cu fabricarea anvelopelor decamionetă şi cu producţia de anvelope de turism de 19 ţoli.

2014: Cultura securităţii muncii, protejarea mediului, utilizarea tehnologiilor curate, dezvoltarea şi instruirea oamenilor şi echipelor sunt esenţiale pentru uzina din Floreşti. Echipele responsabile, cooperarea şi autonomia sunt ingredientele-cheie care contribuie la succesul oricărei organizaţii. În anul 2014, Uzina Michelin Victoria este validată OR etapa II – dobândind, astfel, acreditarea de Organizaţie Responsabilizantă, ceea ce se traduce prin echipe autonome, capabile să lucreze eficient împreună, găsind soluţiile cele mai bune la probleme şi contribuind la progresul uzinei.
Centrul tehnic de formare este modernizat şi inaugurat, în timp ce Atelierul MAT SF primeşte distincţia de Campion Bib Standard – o dovadă a standardelor ridicate de curăţenie şi ordine din atelier.

2015: Tehnologia continuă să avanseze, uzina se aliniază acestui trend, aplicaţia BMA ce sigură optimizarea intervenţiilor de mentenanţă este implementată în Victoria.

2016: Uzina îşi defineşte noua misiune pentru perioada 2016-2020: Lider în satisfacţia clienţilor din segmentul său de piaţă şi referinţă în angajamentul persoanelor şi echipelor. Capacitatea de stocare a depozitelor de logistică se măreşte.

2017: Prima fază de transformare a calandrului metalic în calandru mixt pentru metal şi textil, ceea ce ne va permite să fabricăm cordul textil gumat în uzina Victoria, acest lucru contribuind semnificativ la creşterea competitivităţii uzinei.

2018: Tehnologia Michelin Acorus – emisă de incubatoarele de inovaţii Michelin, în parteneriat cu Maxion Wheels, vine ca răspuns la o reală nevoie a clientului, aceea de a conduce în siguranţă şi de a nu deteriora anvelopele. Noua tehnologie brevetată de Michelin include două extensoare din cauciuc montate pe o jantă specială, dezvoltată de Maxion Wheels, pentru a crea o roată flexibilă care absoarbe efectele provocate de gropi şi borduri. Această nouă tehnologie, compatibilă cu toate anvelopele de pe piaţă, include o jantă de aliaj, două extensoare de cauciuc şi o inserţie cosmetică. Uzina Victoria joacă un rol important în acest proiect, întrucât
aici se vor produce extensoarele Acorus, parte a tehnologiei Acorus. Primele anvelope de 20 de ţoli încep să fie industrializate.

“Aceasta este o parte din istoria noastră, a uzinei noastre de 80 de ani. Însă povestea continuă, cu mai multă forţă şi mai multe realizări – pentru că la uzina Victoria din Floreşti, grupul Michelin are astăzi o echipă puternică, solidă, care a dat dovadă de curaj, perseverenţă, maturitate şi care construieşte, în fiecare zi, cu fiecare anvelopă, viitorul”, conchide Felix Oanţă, director general al uzinei Michelin Victoria.

Michelin în România

În 2001, grupul francez achiziţionează activele industriale ale Tofan din Zalău şi Floreşti. În 2004, construieşte fabrica de cord metalic în Zalău, iar un an mai târziuBucureştiul devine sediul central pentru operaţiunile din România şi Balcani

În 2010 are loc fuzionarea celor 4 entităţi juridice din Europa centrală de sud şi dezvoltarea reţelei Euromaster (ERM). În 2014, este dezvoltat, în Bucureşti, Centrul de Servicii Partajate, care deserveşte întreaga Europă, iar în 2018, Capitala României devine sediul central pentru regiunea proaspăt creată – Europa Centrală, acoperind operaţiunile din peste 20 de ţări.

Michelin are în România un număr de 4.600 de angajaţi care activează în 300 de tipuri de job-uri. Totodată compania numără 1.300 de furnizori de bunuri şi servicii, atât pentru uzine, cât şi pentru sediul central.

În ultimii doi ani, 2017 şi 2018, Michelin România a plătit către stat taxe în valoare de 60 de milioane de euro.

 

CITEŞTE ŞI:

Continental Anvelope: Rezultatul măsurătorilor de mediu, sub limita legală

Schimbări în structura grupului Leoni, prezent şi în România

KYB anunţă noul parteneriat OE cu Skoda

Adaugati comentariu