Luca de Meo, CEO Renault Group, va fi președintele ACEA din 2023

Consiliul de administrație al Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a ales pe Luca de Meo, CEO al Grupului Renault, ca președinte pentru 2023. Începând cu 1 ianuarie, acesta va prelua președinția de la CEO-ul BMW, Oliver Zipse, care a ocupat funcţia în ultimii doi ani.
Luca de Meo

„Acești ani au fost marcați de pandemia de Covid, de întreruperile lanțului de aprovizionare, războiul din Ucraina și criza energetică, toate acestea având un impact profund asupra sectorului nostru. Cu toate acestea, industria auto europeană a fost coloana vertebrală de încredere a UE în vremuri extrem de volatile. În același timp, am avertizat împotriva supra-reglementării și am cerut ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivității UE”, a arătat președintele ACEA, Oliver Zipse.

Viitorul președinte al ACEA, Luca de Meo, consideră că este nevoie urgentă ca Europa să implementeze politici care să sprijine pe deplin obiectivul de decarbonizare și să permită industriei auto să facă față unei concurențe globale în creștere.

„Salutăm elaborarea Legii europene a materiilor prime, care ar trebui să sprijine reziliența economică a continentului și trecerea la emisii zero. Industria noastră se angajează să investească masiv în mobilitatea electrică și să asigure crearea de valoare și locuri de muncă în Europa. Totuși, propunerea Euro 7, în forma sa actuală, ar duce la pierderea de resurse umane și financiare masive din zona de electrificare, chiar în momentul în care alte regiuni ale lumii creează un mediu de investiții atractiv pentru mobilitatea cu emisii zero. ACEA va continua să pledeze pentru un echilibru între ceea ce este bun pentru mediu, ceea ce este bun pentru economia Europei și ceea ce este bun pentru societate”, a precizat Luca de Meo.

Președintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, ce poate fi reînnoit, dintre directorii executivi ai companiilor membre, marii producători de autoturisme, utilitare ușoare, camioane și autobuze din Europa.

Luca de Meo are o experiență de peste 30 de ani în sectorul auto. Și-a început cariera la Renault înainte de a se alătura Toyota Europe, apoi grupului Fiat, unde a condus mărcile Lancia, Fiat și Alfa Romeo.
În 2009, acesta s-a alăturat Grupului Volkswagen în calitate de director de marketing, atât pentru autoturismele marca Volkswagen, cât și pentru Grupul Volkswagen. Apoi a ocupat funcția de membru al Consiliului de Administrație responsabil cu vânzări și marketing la Audi AG în 2012.

Din noiembrie 2015 până în ianuarie 2020, Luca de Meo a fost președinte al Comitetului Executiv al Seat SA, membru al Consiliului de Supraveghere al Ducati și Lamborghini și președinte al Consiliului de Administrație al Grupului Volkswagen din Spania.

Din iulie 2020, Luca de Meo este director executiv al Renault SA și președinte al Renault sas. Din ianuarie 2021, este, de asemenea, CEO, Renault Brand, și membru al Consiliului de Administrație al Grupului Renault.

Născut în Milano, Italia, în 1967, Luca de Meo a absolvit Universitatea Comercială Luigi Bocconi cu o diplomă în administrarea afacerilor.

Asociația Producătorilor de Automobile Europeni (ACEA) reprezintă cei 16 mari producători de autoturisme, utilitare ușoare, camioane și autobuze din Europa: BMW Group, DAF Trucks, Daimler Truck, Ferrari, Ford of Europe, Honda Motor Europe, Hyundai Motor Europe, Iveco Group , Jaguar Land Rover, Mercedes-Benz, Renault Group, Stellantis, Toyota Motor Europe, Volkswagen Group, Volvo Cars și Volvo Group.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Ce să faci în caz de pană dacă ai luat un cui în cauciuc

Sfaturi pentru analiza de la distanță a timpului de lucru folosind un tahograf digital

 

 

Adaugati comentariu